Reprezentativ

Tabăra „Feminitate, grație și împlinirea scopurilor”

Tabăra „Dimensiunile ființei” îi invită pe participanți să se conecteze cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, într-o aliniere a minții și a inimii.

În această toamnă vă lansez o nouă invitație la tabăra retreat „Feminitate, grație și împlinirea scopurilor”

Patru zile în perioada 1-4 octombrie 2o2o în care ne vom întâlni, ca de obicei, cu noi înșine și cu Dumnezeu pe parcursul a 6 sesiuni interactive.

Facilitator: Cristina Sturzu, Consilier pentru dezvoltare personală individuală, de cuplu și familie

Contribuție: 450 lei/persoană. Cont: Sturzu Elena Cristina Pfa, IBAN cont: RO16RNCB0178165174800001, in RON, Banca Comerciala Romana S.A., Cod SWIFT:RNCBROBU

group 12 persoane maxim

meals 3 mese lacto-vegetarian

accommodation camere de 2 și 3 paturi

Locația: Mănăstirea Pângărați, Neamț

Înscrieri: mesaj privat pe Facebook sau la telefon/whatsapp 0723689345.

Reprezentativ

Tabăra „Pridvoarele liniștii” 27-30 august 2020

Tabăra „Dimensiunile ființei” îi invită pe participanți să se conecteze cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, într-o aliniere a minții și a inimii.

Anul acesta, „Dimensiunile ființei” 3.0 s-a orientat către viitor. În lumea în care starea de incertiturine a devenit mai acută ca urmare a experienței planetare Covid-19 am simțit că este nevoie de o reactualizare a perspectivei de viață. Așa încât, în această tabără ne-am bine ancorat în noi înșine, amintindu-ne și valorizând resursele personale și cele externe de care ne putem lega, dar nu am rămas acolo, ci ne-am lansat spre viitor. Ne-am dat voie (poate după multă vreme!) să ne aducem aminte de visele și proiecțiile noastre din copilărie sau, de ce nu, să visăm un drum nou, pe care am făcut deja câțiva pași de lansare.

Domeniile au fost diferite: relații, carieră, alte aspecte ale îmbunătățirii calității vieții. Ne-am bucurat de câteva zile de iubire, acceptare, împărtășire și speranță.

Și pentru că orice cronică are și mărturii, iată câteva gânduri de la participante:

***

„Tabăra acesta a fost plină de maturitate. A fost etapa culesului. Am înflorit, ne-am copt, iar acum culegem roadele lucrării interioare de până acum. Am simțit că ați simțit că suntem pregătite pentru o nouă etapă și că ne-ați încurajat puternic, pas cu pas, să vedem asta, și să nu ne blocăm singure într-o poveste care de fapt nici nu mai este despre noi, cele de acum, ci poate fi lăsată în spate, cu grație, pentru a primi ceva nou, a construi ceva nou, Acum, în Prezent. Am simțit foarte tare că ne-ați luat un fel de preș invizibil de sub picioare, ne-ați lansat în aer ca să realizăm că putem zbura, și să căpătăm încredere în zborul nostru, în puterea noastră. Să ne-o luăm în mâini, să o vedem, să o simțim. Ne-ați dat curaj, încredere, optimism. S-a creat o ancoră foarte puternică; simt că ați creat-o în primul rând dumneavoastră, dar și grupul; adică noi, fiecare fată/ femeie din grup, a contribuit la crearea ei. Dez-identificarea de roluri și aruncarea vechii povești a fost o mare mare eliberare și conștientizare a cine suntem de fapt. Am învățat că putem face echipă cu Dumnezeu, că puteam co-crea împreună cu El. Astfel, puterea de a crede că se poate și că putem visa infinit, și că ne putem dori infinit, s-a născut, sau s-a întărit.” (Elena)

***

„Am pășit cu nerăbdare și entuzism într-o nouă tabără ce avea să mă poarte în câteva pridvoare ale liniștii. Recunosc, mă așteptam după acest titlu să avem activități cât mai puțin ”zgomotoase” și mișcătoare. Însă, abia după ce se mai zguduie pământul interior, se reașază liniștea și afli cum să intri într-un astfel de pridvor. Din prima seară, am trăit cele descrise mai sus și am dat voie să se cutremure în mine tot ce are nevoie de o astfel de mișcare. Nu-i lucru simplu deloc, însă când o ai alături pe dna Cristina, până și astfel de cutremure îți oferă o nădejde că toate-s cu folos. M-am ”dezbrăcat” rând pe rând de cele pe care le-am primit de-a lungul vieții, tipare, credințe, etichete, păreri, dureri, rumegări, sinapse. Le-am privit, le-am arătat, le-am scris, le-am pus la picioarele Domnului și le-am dat drumul. Am cules din experiența fiecarui suflet ce și-a deschis inima acestei lucrări, ne-am conectat împreună la rugăciune, reflecții, vise, natură, resurse în care nu credeam și căi pe care nu știam că putem merge. ”Dezbrăcarea sau dezgolirea” a adus cu sine o conștientizare adâncă: Eu Sunt. De aici am pornit pe cu totul o altă cale, îndrumată prin exerciții și reflecții, dând astfel voie, să se reașeze clipă de clipă, un început bun în viața mea. Început pe care l-am scris, l-am proiectat, l-am visat, l-am plamadit, l-am pictat, l-am simțit și pe care acum îl trăiesc, îl scriu, îl visez, îl simt și îl iubesc. Deși am mai trecut prin două tabere cu dna Cristina și fiecare și-a pus amprenta vizibil și faptic asupra mea, aceasta parcă le-a cuprins pe toate, parcă m-a cuprins mai pe dinăuntru și pe dinafară. De fapt, nu e un ”parcă”, ci e o realitate. Azi îmi cântă inima a bucurie pentru că eu sunt, visez, am voie, am resurse, pot, acum e veșnicia, sunt iubită, merit și mereu o iau de la început!” (Oana)

***

„S-au liniștit durerile, fricile care erau atât de prezente în mine. Am fost ajutată să înțeleg că până acum trăisem într-o colivie atât de strâmtă, fiind fidelă unei povești de viață care-mi furase, cu voia mea, bucuria de a fi și libertatea de a acționa întru nevoile mele. Condusă în acest punct, datorită iubirii și instrumentelor de lucru utilizate, în genere, datorită întregului demers terapeutic, am ales să nu mai cred în povestea împovărătoare. Cât de eliberator! Acum ajunsă la nivelul „eu sunt”, îmi dau voie să am curajul de a trăi viața care mă bucură. Și pentru înfăptuirea acestui lucru, a fost nevoie să mă aflu în tabără –  spațiul în care s-a lucrat atât de profund și asumat –  și de unde am plecat cu o restructurare a schemelor mele cognitive și cu o liniște lăuntrică de mare preț. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru prezența mea în tabără.” (Mădălina)

***

„M-am bucurat foarte mult că m-am putut deschide, nu am simțit teama că voi fi judecată, a fost un mediu securizant, liniștit. Am primit să-mi văd povestea dar am ales să trăiesc altceva în care cred, acum chiar cred că se poate, la câte exemple am auzit la participantele în tabără si chiar la dvs. Am început să văd viața ,,mai în roz”, să-mi dau voie să fiu bucuroasă și împlinită în ceea ce fac. Îndrăznesc să-mi văd viața mai frumoasă și să o pot împărtăși și altora. Încerc să-mi amintesc ce-mi face inima să cânte și să pun în aplicare. Am simțit mai multă hotărâre pt a lua unele decizii pe care le amânasem demult și parcă mai multă poftă de viață.
Mi-a plăcut mult abordarea dvs, m-am putut deschide cu încredere, mult calm și siguranță, o perpectivă la care nu ma așteptam, faptul că L-ați făcut prezent pe Hristos în tot și toate și ni L-ați adus mai aproape.” (Cristina)

***

„Tabăra a fost o gură de aer proaspăt, m- a încărcat pozitiv cu bucurie și speranță. Foartă inspirată îmbinarea psihoterapiei cu învățăturile creștine! Cadrul creat, energia grupului, ghidajul oferit, au fost mai mult decât terapeutice pentru suflet.
Cu ce am rămas?
Pot alege să- mi trăiesc frumos viața, să caut acele lucruri care îmi fac inima să cânte, pot greși (fără să ma judec aspru) . Îmi dau voie sa fiu blândă și iubitoare cu mine și cu ceilalți. Nu e nevoie să-mi port toate greutățile pe umeri, le pot lăsa în mâinile Domnului.” (Oana)

Seminar: Relații cu sens

M-am căsătorit toamna. În fiecare an folosesc aniversarea noastră ca prilej pentru a evalua apropierea față de scopul meu pentru căsnicie: acela de a avea o relație extraordinară, o relație cu sens, în care am folosit obstacolele doar ca trepte ce mă duc mai aproape de Țelul meu, în care m-am bucurat de binecuvântări și am învățat să iubesc mai mult. În care mă întreb cum e să fii căsătorit cu mine și dacă sunt soția care îmi doresc și mi-ar plăcea să fiu. În această toamnă, te invit la împreună cercetare. Îți voi împărtăși grila pe care o folosesc și eu pentru urmărirea acestui scop. Te aștept cu drag.

Poți veni și dacă nu ești acum într-o relație. Vei afla despre o realitate la care poate nu te-ai gândit și care a contribuit la desfacerea relațiilor anterioare, dar va avea un aport la formarea și consolidarea viitoarei relații.

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, între orele 10.00-13.00. Pentru rezolvarea detaliilor administrative, accesul în cabinet va fi la 9.45.

Facilitator: Cristina Sturzu, Consilier pentru dezvoltare personală individuală, de cuplu și familie

Contribuție: 150 lei/persoană la seminar sau prin virament în avans în contul: Sturzu Elena Cristina Pfa, IBAN cont: RO16RNCB0178165174800001, in RON, Banca Comerciala Romana S.A., Cod SWIFT:RNCBROBU
Dacă vei aduce un/o prieten/-ă, partener de cuplu contribuția va fi 125 lei pentru fiecare dintre voi.

Locația: Bld. Carol I, nr. 4, Et. 1, cam 110

Înscrieri: mesaj privat pe Facebook sau la telefon/whatsapp 0723689345.

Iubește cine ești! Stima de sine și dezvoltarea personală

“Un om nu se poate simți confortabil dacă nu-și dă voie.”

Mark Twain

Se știe că a crede în resursele personale și a ne accepta pentru cine suntem sunt factori importanți în succes, relații și fericire, iar stima de sine joacă un rol important în a trăi o viață împlinită, cu sens. Ea ne oferă încredere în calitățile personale și motivație de a le împărtăși lumii.

Stima de sine se referă la simțul unei persoane cu privire la propria valoare. Poate fi considerată ca o măsură a cât de mult se „valorizează, aprobă, apreciază, prețuiește” cineva (Adler & Stewart, 2004). Ea e „pur și simplu atitudinea cuiva față de sine însuși”, „o atitudine favorabilă sau nefavorabilă față de sine” (Rosenberg, 1965). Cercetările arată că există diverși factori care influențează stima de sine, printre care se numără cei genetici, personalitatea, experiența de viață, vârsta, starea de sănătate, gândurile, circumstanțele sociale, reacția celorlalți, comparația cu ceilalți.

În ce privește stima de sine din perspectivă creștină, uneori putem crede că a avea stimă de sine înseamnă a valoriza mândria, slava deșartă, ceea ce este păcat.

Și totuși, ca și creștini, avem nevoie să știm că există aspecte adecvate ale stimei de sine. În primul rând, știm că suntem fii iubiți ai lui Dumnezeu, deci importanți pentru El. El a trimis pe Însuși Fiul Său pentru noi, pentru a ne mântui. Suntem temple ale Duhului Sfânt (1 Cor. 3, 16-17). Suntem „făptura Lui, zidiți în Hristos Iisus” (Ef. 2, 10). Fiecare creștin are nevoie să se evalueze în felul acesta și în felul acesta să se prețuiască și să-L respecte pe Dumnezeu în el însuși. Iar atunci când Hristos spune să-l iubim e celălalt „ca pe noi înșine”  (Mt. 22:35-40), presupune clar că trebuie să ne iubim și să ne prețuim și pe noi înșine.

Există câteva caracteristici care arată cât de ridicată e stima de sine a cuiva. Unele dintre acestea sunt: a fi deschis la critici, conștientizarea greșelilor, a fi confortabil cu a primi și face complimente și a manifesta congruență în ceea ce zici, faci, arăți și te porți. Oamenilor cu stimă de sine ridicată nu le este teamă să-și manifeste curiozitatea, să vorbească despre experiențele, ideile, oportunitățile pe care le au. Ei sunt confortabili cu asertivitatea personală și socială (Branden, 1992).

E bine de știut însă că stima de sine nu este un panaceu – nu-ți va rezolva toate problemele și nici nu te va face să trăiești o viață lipsită provocări și suferință. Dar te va ajuta să găsești curajul de a încerca lucruri noi, va ajuta la creșterea rezilienței, adică a capacității de a te recupera din căderi și a o lua de la capăt și, de asemenea, te va face mai receptiv față se succes.

Photo by Vlada Karpovich on Pexels.com

Exemplul 1:

Alina este o studentă eminentă care pică la un examen foarte greu. Având o stimă de sine ridicată, va atribui nota mică unor factori ca studiul insuficient, întrebări foarte grele sau chiar o zi mai rea. Ce nu va face: nu va trage concluzia că e proastă și că va pica probabil la toate celealte examene. Având o percepție sănătoasă despre sine, ea va accepta realitatea, va gândi critic cu privire la motivele pentru care a picat și va rezolva problema în loc să se abandoneze în mlaștina plânsului de milă sau să renunțe.

Photo by Brett Sayles on Pexels.com

Exemplul 2:

Dan, un tânăr care merge la prima întâlnire cu o fată. Îi place tare mult tânăra cu care urmează să se întâlnească și vrea să-i facă o impresie bună. Pe parcursul întâlnirii observă însă că ea este motivată de valori diferite și are gusturi foarte diferite de ale sale în aproape toate domeniile. În loc să o urmeze în concepțiile și opiniile ei, el oferă și propria perspectivă și nu-i este teamă de dezacordul fetei. Nivelul ridicat al stimei de sine îl ajută să rămână în acord cu propriile valori și să comunice ușor cu alții, chiar și când aceștia nu sunt de acord. Pentru el este mai important să se poarte autentic decât să se centreze pe a fi plăcut cu orice preț.

Dr. John M. Grohol, cercetător al stimei de sine, a identificat șase modalități prin care se poate îmbunătăți stima de sine:

1. Completează un inventar al stimei de sine, pentru a ști de unde pornești. Poate fi o listă simplă care să conțină 10 puncte tari și 10 puncte slabe pe care le ai. Această listă te va ajuta să începi dezvoltarea unei concepții oneste și realiste despre de sine.

2. Setează-ți așteptări realiste. E important să-ți propui scopuri pe care le poți atinge. Pentru că, dacă scopurile vor fi prea înalte sau dacă îți vei propune ca scop personal schimbarea comportamentului altcuiva, aceste tipuri de scopuri îți vor asigura garanția că te vei simți fără valoare deși nu ai nicio vină.

3. Încetează să fii perfecționist. Conștientizează-ți atât realizările cât și greșelile. Perfecțiunea este amăgire. Nimeni nu e perfect, iar încercând să fii astfel vei ajunge doar la dezamăgire. Acceptând că ai atât realizări cât și greșeli este o manieră de a păstra o perspectivă pozitivă în timp ce înveți și crești din greșelile făcute

4. Explorează-te. Importanța cunoașterii de sine și împăcarea cu cine ești este o lecție pe care oamenii au transmis-o încă din cele mai vechi timpuri. Vei ajunge la asta prin încercare și eroare, dar călătoria autocunoașterii este de o importanță capitală.

5. Fii dispus să-ți îmbunătățești imaginea despre sine. Cu toții ne schimbăm pe măsură ce creștem și ne maturizăm și avem nevoie să ținem cont de aceste schimbări dacă vrem să împlinim scopuri semnificative.

6. Nu te mai compara cu alții. A ne compara cu alții este o capcană în care putem cădea ușor deoarece am fost învățați să facem asta încă din fașă, iar în zilele noastre cu atât mai mult! Singura persoană cu care să te compari ești chiar tu (Grohol, 2011)

“Respectul față de sine însuși ne urmează alegerile. De fiecare dată când acționăm în armonie cu inima noastră și cu sinele nostru profund, ne câștigăm respectul. Este atât de simplu. Fiecare alegere contează.”

Dan Coppersmith

Dacă vrei să lucrezi cu un specialist pentru îmbunătățirea stimei de sine, iată ce vei obține:

  • Atunci când un client își împărtășește gândurile și sentimentele, specialistul – consilierul sau terapeutul – va răspunde mai degrabă cu acceptare și compasiune decât cu judecată sau corecție, ceea ce va clădi fundația unei stime de sine sănătoase la client.
  • Acceptarea specialistului încurajează clientul să re-gândească unele dintre presupunerile pe care le face cu privire la propria persoană și îi va da perspectiva că „De fapt, nu e ceva în neregulă cu mine”.
  • Specialistul îi poate explica faptul că stima de sine este mai degrabă o credință decât un dat și că aceste credințe pot fi schimbate și te va ajuta să le schimbi într-o manieră constructivă.
  • Specialistul poate oferi clientului experiențe noi ca bază pentru noile credințe în legătură cu sine, experiențe în care clientul este „la bază acceptabil” decât „la bază defect”. Modelul de acceptare al specialistului față de client va putea fi un model pe care să-l împroprieze clientul față de sine însuși.
  • Specialistul îl acceptă pe client pentru ceea ce este și îi confirmă gândurile și sentimentele, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să le și aprobe. Diferențiind persoana de faptele sale va avea un impact pozitiv asupra percepției clientului cu privire la valoarea și meritul lui ca persoană (Gilbertson, 2016).

Abordări holistice ale îmbunătățirii vieții arată că stima de sine poate fi crescută cu ajutorul meditației. Atunci când ai abilitatea de a te da un pas înapoi și a observa un gând care te perturbă sau te depreciază, deodată acesta nu va mai avea tot atâta putere asupra ta. (Puddicombe, 2015).

Un alt adjuvant pentru îmbunătățirea stimei de sine este folosirea uleiurilor esențiale. Poți face chiar tu un amestec de uleiuri ce stimulează concentrarea, înălțarea spirituală, claritatea, care te energizează și relaxează în același timp, favorizând astfel creșterea încrederii.

  • Cunoscut pentru aroma energizantă și revigorantă, Grapefruit-ul ajută la îmbunătățirea stării de spirit.
  • Bergamota este unică printre uleiurile de citrice datorită capacității sale de imbunătăți starea de spirit, cât și proprietăților calmante, făcând-o ideală pentru a ajuta la reducerea stărilor anxioase și triste.
  • Când este inhalată sau difuzată, Frankincense (tămâia) promovează sentimente de pace, relaxare, satisfacție și bunăstare generală.
  • Geranium (mușcata) ajută calmarea nervilor și diminuează sentimentele de stres.
  • Blue Tansy (mușețelul albastru) ajută la ameliorarea emoțiilor negative: procastinare, rezistență la schimbare, lipsă inspirație, epuizare, apatie, auto-sabotare. Susține emoțiile pozitive: inspirație, initiațivă, angajament, energizare, motivație, responsabilitate.
  • Black Spruce (molid negru) ajută la starea de echilibru și armonie.*,**

Cum să folosiți acest amestec:

• Aplicați dimineața pe tălpile picioarelor amestecul diluat cu ulei de cocos fracționat (pentru a minimiza orice sensibilitate cutanată). Vă veți începe ziua într-un mod pozitiv.
• Difuzați atunci când lucrați.
• Aplicați la punctele de puls înainte de a participa la evenimente sau întâlniri.

_________________________

* Există mulți producători de uleiuri esențiale în lume, dar puțini sunt cei care dețin un certificat de calitate pur terapeutic. Prea mulți dintre cei care precizează adăugarea unui ulei esențial pentru îmbunătățirea unui produs folosesc de fapt substituenți chimici sintetici de aromă pentru a înlocui sau dilua extractele din uleiuri esențiale mai scumpe, înșelând astfel consumatorii care cred că folosesc produse naturale.

** Sugestiile și indicațiile cu privire la folosirea uleiurilor esențiale nu sunt menite să înlocuiască recomandările, diagnosticul sau tratamentul medical și nici nu trebuie considerate ca fiind recomandări medicale specifice. Recomand consultarea medicului specialist, mai ales dacă suferi de o condiție cronică.

Uleiurile volatile și stările emoționale

Accesul vaporilor din uleiurile volatile pe cale olfactivă este, conform cercetărilor, cea mai rapidă și efectivă rută în tratamentul unor probleme emoționale ca stresul și stările depresive (și câteva tipuri de dureri de cap) (Price, 2007).  Aceasta, deoarece cavitatea nazală are contact cu creierul, prin nervul olfactiv ajungând în sistemul limbic, zona din creier care coordonează emoţii ca plăcerea, durerea, frica, tristeţea dar şi memoria de scurtă şi lungă durată, învăţarea, comportamentele. În hipocamp se întâmplă procesele care ne aduc amintiri stimulate de mirosuri, de tipul madlenelor lui Marcel Proust, citat antologic pe care îmi face plăcere să-l redau aici.

“Chiar în clipa în care înghițitura amestecată cu firimiturile prăjiturii îmi atinseră cerul gurii, am tresărit, atent la lucrul extraordinar care se petrecea cu mine. O plăcere fermecătoare mă cuprinse, mă izolase, fără să am noțiunea a ceea ce o pricinuise (…). Și, pe neașteptate, amintirea mi-a apărut. Gustul acesta era acela al bucății de madlenă pe care mătușa Leonie mi-o oferea după ce o înmuiase în infuzia ei de ceai de tei, când mă duceam la ea în odaie, duminica dimineața, la Combray, să-i spun bună ziua”.

(Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut, vol. I – Swann)

Sistemul limbic este numit uneori „întrerupătorul emoțional al creierului” deoarece este responsabil de preluarea informațiilor senzoriale din mediu către hipotalamus și de acolo către alte părți din corp.

Atunci când inhalăm orice tip de vapori, câteva molecule vor călători către plămâni, astfel încât, dacă aceste molecule fac parte din uleiul esențial potrivit, vor avea un impact binefăcător imediat asupra a multor dificultăți respiratorii.

La nivelul nasului, stratul endotelial este foarte fin, iar zona e situată foarte aproape de creier, în consecință moleculele de ulei esențial ating atât sistemul circulator, cât și creierul destul de ușor și rapid.

În drumul lor către plămâni, unele molecule vor fi absorbite de mucoasele din căile respiratorii, unde accesul este, de asemenea, foarte ușor. De acolo vor ajunge în sistemul circulator, fiind astfel evident că respirația profundă va crește cantitatea de molecule ale uleiurilor esențiale introduse în corp pe această cale. Schematic, acest traseu interior al vaporilor din uleiurile volatile arată cam așa:

Ce se întâmplă la nivel emoțional atunci când inhalăm diverse uleiuri volatile? Funcție de calitatea uleiurilor, acestea vor influența și starea noastră emoțională alături de alte beneficii specifice.

Cu toții știm poate despre faptul că uleiul de lavandă calmează și favorizează apariția somnului, câteva picături pe pernă sau masate ușor în spatele urechilor ajutând la relaxare.

Dar știați că uleiurile volatile pot fi folosite și pentru creșterea încrederii? Pentru depășirea gândirii limitative? Un astfel de ulei echilibrează energia din organism, favorizând oxigenarea creierului, ceea ce te va ajuta să te simți mai stăpân pe sine și gata pentru o nouă provocare.

Un amestec de uleiuri ca cel de pin negru, mușețel albastru, mușcată, santal, iasomie, tămâie, ylang-ylang, bergamotă și mentă adăugate în difuzor ori folosite într-un roll-on împreună cu un ulei de semințe de struguri spre exemplu, vor crea atât relaxare, cât și încredere, ingrediente bune pentru activități care cer concentrare, determinare și echilibru emoțional.

Bibliografie:

Aromatherapy for Health Professionals (Price, Aromatherapy for Health Professionals) by Len Price Cert Ed MIT(Trichology) FISPA FIAM, Shirley Price Cert Ed FISPA MIFA FIAM, Elsevier Ltd 2007

Există dezvoltare personală pentru creștin?

Iisus Sinai

Felul în care ne raportăm la Dumnezeu ne influențează viziunea asupra vieții, modul în care trăim și pe cel în care luăm decizii. Atunci când anumite aspecte ale vieții noastre sunt în contradicție cu credința religioasă putem experimenta stări de îndoială, de frică, de vinovăție exagerată sau de inadecvare.

Religia și spiritualitatea alcătuiesc un tărâm sacru al ființei noastre în care specialiștii din domeniul psi- mai degrabă se feresc să pășească, declinându-și cu onestitate autoritatea (dar neaccesând o resursă esențială a persoanei pe care o au în față), în vreme ce mulți pseudo-învățători și guru nu se sfiesc să ducă în derizoriu o parte atât de importantă a omului aflat în căutare și să atenteze la integritatea lui spirituală, prin practici și credințe lipsite de substanță cu adevărat spirituală. Când lucrezi cu omul e nevoie să cunoști această latură a ființei sale pentru a-l putea ajuta să-și folosească toate resursele pe care le are, dar în același timp ai nevoie să păstrezi o reverență în fața tainei care se află înaintea ta.

În comunitatea științifică se face diferență între religie și spiritualitate, delimitându-se religia ca sistem de credințe referitoare la încrederea și raportarea omului la o putere superioară, organizată de obicei și instituțional, având diverse învățături și îndatoriri, în vreme ce spiritualitatea poate cuprinde religia, (omul putând să-și exprime spiritualitatea și prin religie), însă e legată mai curând de un sens mai larg al comuniunii acestuia cu natura, cu universul și chiar cu o putere superioară, dar nu neapărat.

Deși peste 80 % dintre români se declară creștin-ortodocși, și alte câteva procente se declară creștini de alte confesiuni, la nivel de trăire a asumată a credinței probabil că procentul este mult mai scăzut. Aceasta poate fi parte din explicația proliferării diverselor tipuri de pseudo-spiritualități subsumate conceptului New Age.

Nu-mi propun să fac aici o radiografie a situației religiozității/spiritualității poporului român. Ce vreau să subliniez este faptul că această lipsă de asumare conștientă a credinței duce de multe ori la confuzie și la alienare sau înstrăinare de sine.

Pentru unele persoane, credința religioasă este sursă de confort, de sens, de mântuire și desăvârșire. Ea oferă un set de norme după care acestea trăiesc, oferă sprijin în vreme de provocări ale vieții și oportunitate de a trăi în comunitate și comuniune.

Pentru alte persoane însă, credința religioasă (mai ales atunci când e înțeleasă greșit) poate fi sursă de stres, de anxietate sau de probleme în familie.

Există și situații în care credința religioasă poate fi motiv dar și premisă pentru discriminare, abuz sau persecuție.

La nivel intrapsihic, unele emoții, gânduri sau comportamente ale noastre pot intra în contradicție cu preceptele credinței religioase pe care o avem, născând frică, rușine sau furie.

La această scurtă problematizare pe care v-am propus-o mai vin cu una. Există dezvoltare personală pentru un creștin? Cum se împacă dezvoltarea personală cu cea spirituală? Dar cu viața religioasă?

Ca și creștini, dezvoltarea personală a omului este dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Aceasta e chemarea fundamentală a vieții noastre, scopul final al venirii noastre pe lume. Nu este puțin lucru. Dar aceasta este dezvoltarea personală către care avem să tindem și aici îmi găsesc și eu chemarea. Tu?

M-ai întrebat, îți răspund: Cum găsesc echilibrul?

Intrebari si raspunsuri

O întrebare pe care am primit-o suna așa: „Îmi este greu să realizez că izvorul energiei mele pornește din relația de cuplu și că ea este cetate de scăpare dar mă strădui 🙂. Uneori îmi pare că și fac prea multă cetate de scăpare din relație, adică toate ale mele le povestesc soțului și îl îngreunez. De mult mă frământă întrebarea: cum găsesc echilibrul fără a-l îngreuna pe soț cu toate problemele și frământările mele?” (A.L. Iași)

În primul rând, o mică nuanțare: izvorul energiei noastre este în altă parte 🙂. Chiar e contraindicat ca izvorul energiei noastre să fie partenerul, copiii sau alte persoane din jur. Asta ne-ar transforma în narcisici, vampiri energetici sau oricum le-am spune, dar nu ne putem dori așa ceva.

Relația de cuplu e ca un mediu în care ne putem recupera energia, în cazul în care atmosfera este benefică, dar sursa energiei, sursa vieții este Dumnezeu. Sunt vitaminele pe care le ingerăm, apa, soarele, mișcarea, frumosul, recunoștința, facerea de bine, hobby-urile, somnul etc.

hello-revival-b6YjyTEg8NQ-unsplash
Photo by Hello Revival on Unsplash

Cred că parte din întrebarea ta primește parte din răspuns din însăși această nuanțare.

Echilibrul, calea de mijloc, e mai greu de găsit dacă nu identific corect sursele de energie, sursele de sprijin real. Da, printre „atribuțiile” partenerului se numără și aceea de suport emoțional, fizic etc., dar, din nefericire, de multe ori am întâlnit credința că acesta ar fi singura sursă de suport: „lumea mea”, „universul meu”, „soarele meu”, iar ceea ce în momentul de început al relației ne place – o anume fuziune specifică, normală, în care această dependență este resimțită ca plăcută, în care fiecare dintre cei doi sunt foarte disponibili unul față de celălalt – în mai mult sau mai puțină vreme se poate transforma în presiune pentru parteneri dacă ei nu se reorientează pentru a se alimenta cu energie și a găsi și alte resurse (cea mai la îndemână și mai de ajutor fiind Dumnezeu).

Dar să revin la frământările și problemele care sunt reale.

Ce ajută în acest caz. Câteva sugestii:

1. Prima dintre ele, este normalizarea. E normal să ai nevoie să te sfătuiești cu cineva, sau măcar să împărtășești problemele. Ai nevoie să îl simți că face parte din ceea ce formează familia voastră. Se acumulează frustrări, tensiuni în cuplu. Ai nevoie să le comunici. Și aș deschide aici o paranteză: dacă partenerul nu este disponibil, de multe ori ne îndreptăm spre o prietenă, spre părinții noștri, iar mai târziu, atunci când cresc, ne putem îndrepta către copii. Acestea sunt comportamente pe care noi, oamenii, le-am practicat dintotdeauna. Dar nu le-aș numi comportamentele cele mai fericite pentru că, în loc să rezolve problemele și frământările, de regulă, dacă părinții sau prietenii nu știu să păstreze o anume echidistanță (și de cele mai multe ori nu vor ști, prin natura relației pe care o aveți!), ceea ce se va întâmpla mai departe se numește triangulare. Ceea ce la început era o nevoie normală de împărtășire, abordată în acest fel, va naște o luptă în care partenerul va deveni „problema”, iar tu cu respectivul aliat veți coaliza să o „rezolvați”. Închid paranteza.

2. După normalizare, urmează negocierea. Negociați timp de comunicare, nivel de implicare. Ai în vedere că partenerul, în mod normal (adică dacă nu are anumite tulburări de ordin psihic sau dacă nu este la rândul său frustrat/supărat pe tine), nu își dorește să-ți aducă suferință. Nu își propune să te supere. Este ceva simplu. Nu este tu și nu mai este la începutul relației. Nu îți simte nevoia. De aceea va fi necesar ca tu să-ți asumi responsabilitatea pentru împlinirea nevoii tale, primind-o, comunicând-o lui și negociind nivelul de implicare, căutând alte resurse dacă e cazul (ca o continuare la paranteza de mai sus, apropo de persoana la care poți apela, aceasta va fi cineva care știi că poate fi echidistant, care nu ia partea niciunuia dintre voi; poate fi Dumnezeu sau un specialist – preot, terapeut, consilier etc). În funcție de timpul negociat, sintetizează, selectează ceea ce ai de spus, comunică, dar nu aștepta ca el să fie containerul pentru gunoiul tău emoțional.

3. Respectă ce ați negociat sau renegociază până ajungi la termeni pe care îi poți respecta. Pentru aceasta, e nevoie să te cunoști pe tine:

  • să îți înveți stilul de gestionare a problemelor/coping (și să vezi în ce fel e diferit de al partenerului – unele persoane se panichează mai repede, altele sunt mai mult în negare, altele sunt mai calme și calculate etc – important e să nu cazi în judecată, ci mai degrabă primești că sunteți diferiți și să vezi cum te poți plia pe asta),
  • să știi că aveți nevoie, fiecare dintre voi, de spațiu personal. Mai ales în perioadele mai grele, cu stres puternic (ca și acum, prilejuită de pandemia COVID-19), putem avea tendința să ne agățăm de celălalt. Dar chiar și acum (mai ales dacă stăm mai mult împreună), e nevoie să știm despre nevoia asta.
  • să știi că e normal, ok să ai emoții „rele” – furie, frică, tristețe. Și le poți comunica. Dar mai întâi ventilează-le. Acordă-ți „sesiuni private” de eliberare a emoției, fără martori implicați, fără a te răni pe tine sau pe alții. Respectă-ți darul de a simți emoții, admite că le ai, simte-le și apoi eliberează-le în manieră nedistructivă – prin spus (vorbind „singură” sau „cu Dumnezeu”), scris (o scrisoare – care poate fi adresată lui Dumnezeu, dacă crezi în El – în care să mărturisești acea emoție și cauza ei; dacă nu crezi, doar enunță emoția „simt furie/tristețe/anxietate/frică pentru că…” E foarte folositor un jurnal al emoțiilor). Încredințează-le apoi lui Dumnezeu și roagă-L să le înlocuiască cu iubire.
  • dacă nu ați învățat până acum, să discutați care e o modalitate concretă în care te poate ajuta partenerul atunci când „cazi”. Ce te-ar ajuta să facă, să îți spună.

Sper că acest răspuns îți este de folos. Curaj și încredere, mai ales în această perioadă!

Cu drag mult, Cristina S.

A fi prezent în provocare

În aceste vremuri de încercare în care suntem îndemnați să stăm mai mult pe acasă, multe conflicte familiale pe care le evitam de obicei poate ieșind în lume (la mall, sală) s-ar putea să se manifeste acum mai pregnant. Timp cu noi, timp de confruntare a unor sentimente mai profunde, frustrări, dezamăgire etc. pe care le țineam poate sub o aparență cordială. Deși de multe ori, parte dintre situații sunt create și din cauza lipsei de timp petrecut împreună și cel puțin teoretic, acesta ar putea fi o oportunitate de reparare, totuși, atunci când sunt unele dificultăți/ disfuncționalități mai de fond, ele nu se vor rezolva neapărat de la sine. Iar starea de incertitudine care planează asupra noastră poate accentua, pe fondul anxietății mai ridicate, unele reacții ale noastre sau ale membrilor familiei, crescând starea de reactivitate.

Citeam undeva că persoanele care se aflau în terapie (nu neapărat cei cu tulburări) la momentul acesta al insinuării crizei au mecanisme de reziliență mai exersate, învățate în cabinetul terapeutului. Deoarece acestea au învățat să lucreze la propria persoană, să gestioneze provocările vieții într-un mod mai structurat, și, ca urmare a achiziționării unor deprinderi în cadrul ședințelor de dezvoltare personală, vor aplica și în această perioadă competențele dezvoltate. Pentru că și aceasta este încă o perioadă de criză, ori un alt blocaj în viață, în care pot dovedi tocmai stăpânirea acelor deprinderi dobândite cu ajutorul psihoterapeutului/ consilierului/coach-ului. Tocmai astfel de perioade grele de provocare sunt momentul în care poți vedea că acele întâlniri, acele teme pe care le-ai făcut, au efect nu doar în situația concretă pentru care ai mers în cabinet, ci și în alte situații de viață. Te poți regăsi mai puternic în fața asperităților vieții, mai pregătit (pentru că deja te-ai confruntat cu propria vulnerabilitate și ai învățat că poate fi un prieten gestionabil), dar în același timp mai liniștit, știind că totul are un sens sau că totul poate fi folosit pentru lucrarea personală a apropierii de Dumnezeu.

Nu știu dacă se vor face recomandări în acest sens, dar cred că e nevoie de reafirmat cu atât mai mult în această perioadă că, atunci când simți că ai nevoie de ajutor în gestionarea emoțiilor, poți contacta un specialist, chiar și în cazul extrem în care s-ar închide și cabinetele psihoterapeuților, consilierilor, cum s-au închis școlile. Există mijloace online care se folosesc în mod obișnuit de către specialiști – skype, whatsapp etc.

La terapeut nu găsești vindecare trupească, dar poți găsi un martor care nu te judecă și căruia să-i poți împărtăși neputința și dificultatea personală de a întâmpina schimbarea prezentă și care și te poate ajuta să confrunți necunoscutul apărut fortuit, un antrenor care să te învețe să faci față furtunilor emoționale care te pot copleși.

Suntem împreună, suntem alături!

Cristina Sturzu

M-ai întrebat, îți răspund: Cum să petrecem timp de calitate când nu avem timp?

În seminariile tale vorbești despre faptul că avem nevoie să petrecem timp de calitate cu partenerul. Să nIntrebari si raspunsuriu uităm să ne conectăm. Recunosc că îmi este foarte greu să fac asta, de vreme ce atât eu, cât și soțul, petrecem foarte mult timp în afara casei, fiind amândoi la serviciu mai toată ziua, iar seara abia mai reușim să stăm un pic cu copiii. Când să mai reușim să ne întâlnim și cum să vorbim și despre altceva decât lucrurile stringente, care trebuie rezolvate, referitoare la cele casnice ori copii? (GG, Iași)

Este o întrebare minunată și o situație cu care ne-am confruntat și eu cu soțul meu de-a lungul căsniciei noastre. Până la urmă, răspunsul este simplu: „Îl programezi!”

Presați de problemele vieții, avem tendința de a abandona lucrurile care „nu țipă”, cum ar fi preocuparea pentru propria sănătate / odihnă, obiectivele de dezvoltare personală, timpul petrecut cu partenerul. La un seminar am propus participanților și îți propun și ție să te gândești și să te vizualizezi peste cinci ani: Cum va arăta căsnicia ta? Cum te vei simți tu în căsnicie, cu partenerul? Care va fi starea voastră sufletească?

taylor-hernandez-NK-N6coeI5Y-unsplash
Photo by taylor hernandez on Unsplash

Dacă ești ca majoritatea, vei răspunde și tu „De unde să știu ce va fi până atunci?” Ce vreau să subliniez este faptul că a ne gândi la calitatea căsniciei este un lucru pe care îl considerăm prea mult dependent de celălalt, de „soartă”, sau de „ce dă Dumnezeu” și prea puțin un rezultat al angajamentului personal, al implicării intenționale în a avea o relație maritală care să ne placă. Iar acest lucru se întâmplă și pentru că nu avem o viziune cu privire la relația noastră. Deși poate părea cea mai „independentă” parte a vieții noastre, în sensul că, fiind o relație între doi adulți responsabili, am putea considera că va merge „de la sine”, „pentru că ne iubim”, totuși, dacă vrem să dăinuiască multă vreme (până când moartea ne va despărți?!?), să creștem și să ne dezvoltăm în ea, alături de partener, este mare nevoie să o abordăm cu toată seriozitatea și atenția și să credem că e de lucru la ea așa cum e de lucru la orice întreprindere pe care o facem, că este ea creșterea unui copil sau un proiect la serviciu.

Pentru a găsi timp și pentru a-l face să fie „de calitate”, avem nevoie să răspundem la marele „DE CE?”. De ce să reușesc „să mă întâlnesc și să vorbesc și altceva decât lucrurile stringente care trebuie rezolvate referitoare la cele casnice și la copii?” Sau, cum îmi mai place mie să întreb, „ca să ce?”

Pornind de la răspunsul la această întrebare, vei găsi și motivația de a face din calitatea relației voastre o prioritate. Și, devenind o prioritate, vei programa acele întâlniri. Nu ți-ai permite să lipsești sau să întârzii la o programare la medic, nu? La fel, nu-ți vei permite să lipsești de la întâlnire, atunci când sănătatea relației tale va fi măcar la fel de importantă ca sănătatea fizică.

neonbrand-n2VvngfbXtU-unsplash
Photo by NeONBRAND on Unsplash

Trei sunt dimensiunile de avut în vedere: prima, că o întâlnire cu soțul nu trebuie să fie ceva greu de făcut. Dacă îți propui să mergeți împreună într-un city break la Roma, cu siguranță îți va fi foarte greu să faci demersurile necesare și vei avea tendința să amâni. Întâlnirea trebuie să fie „la îndemână”. Poate fi și drumul de dimineață pe care-l petreceți împreună în mașină, către serviciu. Sau statul în stația de autobuz. Uneori sunt suficiente și 10 de minute pentru reconectare. Dar, pentru întâlnirea intențională, măcar o dată pe lună, o ieșire într-un parc sau la un ceai poate fi programată și adăugată în calendarul ambilor parteneri.

A doua dimensiune este cea a subiectelor abordate. Dacă mintea ta se învârte între serviciu-casă-copii, la o întâlnire de 30 de minute va fi greu să te gândești la un subiect pe care să-l abordezi. Așa încât, deschide o notă în telefon și notează subiecte care îți vin în minte: subiecte pe marginea cărora vă plăcea să discutați când erați la începutul relației; o carte/un film despre care ai auzit; o amintire frumoasă a unei situații pe care ați trăit-o împreună; o idee de week-end sau de vacanță. Lasă lista deschisă. De asemenea, la sfârșitul întâlnirii poți stabili împreună cu partenerul un subiect pentru întâlnirea următoare. Și ai nevoie de determinare să nu permiți inferența subiectelor din cercul domestic spre care veți avea tendința să alunecați. De asemenea, nu lăsa să intervină nici subiectele sensibile, pe marginea cărora știi că ajungeți inevitabil la ceartă când le abordați. Pentru discutarea acestora programați întâlniri speciale.

A treia dimensiune și poate cea mai importantă este privirea. Conectarea la nivelul privirii. Dacă nu ați mai făcut asta demult, s-ar putea să vă fie greu. Dar nu renunța. Două minute de privit ochi în ochi face cât două ore petrecute la un film. Poți căuta privirea soțului/soției și dacă nu aveți cele două minute. O clipă în care să vă priviți și să ajungeți „pe aceeași pagină”.

Cu adevărat, viața poate fi trepidantă. Dar relația ta de cuplu poate fi „cetatea de scăpare”, locul în care îți recuperezi energia și în care te regăsești după greul zilei.

© Cristina Sturzu

Preambul de seminar: Apropiere și individualitate în relațiile de cuplu

Au rămas privindu-se unul pe altul. Întrebarea plutea între ei: „Oare când am încetat să ne mai distrăm unul cu celălalt?” Nu au reușit să răspundă. Își aduc aminte că era o vreme când abia așteptau să adoarmă copiii ca să profite de acel timp doar pentru ei. Își aduc aminte că erau în stare să stea zile întregi în casă, fără a fi nevoie de nicio distracție exterioară, și aveau de ce râde și cu ce se distra de dimineață până seara. Se aveau unul pe celălalt. Dar când s-au terminat astea, nu își mai aduc aminte. Da, s-au întâmplat multe, grele, însă trecerea spre starea aceea de a fi străini a fost atât de insesizabilă, încât nu și-au dat seama de ea. „Am crezut că ești acolo… nu m-am mai gândit la tine… M-am centrat pe greutățile pe care le aveam cu serviciul, pe jonglatul prin programul încărcat, încât să le fac pe toate… Chiar nu m-am mai gândit la tine, la noi…”

Stau pe scaune, în fața mea, într-o ultimă tentativă de a preîntâmpina divorțul. Ce s-a întâmplat a fost grav și nu poate fi depășit altfel… Doar dacă poate fi totuși depășit.

***

Se ajunge și aici în căsnicie. Cam ca la toate lucrurile grave, rele, trăim senzația aceea de derealizare. Da, am mai auzit la unii, la alții, poate chiar apropiați. Însă, când realmente ajungem aici, o perioadă suntem scufundați într-o stranie stare de ireal. „Lucrul acesta nu mi se poate întâmpla mie.” Mai încolo, încep întrebările. Cum am ajuns aici? Spuneam că noi „vom avea grijă”, sau că „avem resurse pentru toată viața!”. Și e adevărat. Resursele sunt acolo. Doar că am uitat să le accesăm, pentru că am uitat de celălalt, am uitat de „Noi”.

despartire
Photo by Courtney Clayton on Unsplash

Dar e obligatoriu să ajungem aici? Specialiștii spun că există momente de criză profundă ale căsniciei (pe parcursul unei căsnicii de lungă durată, care are timp să treacă prin toate etapele, se va trece prin minimum patru mari crize ale relației). Deci greutățile apar la toată lumea. Întrebarea e cât de mari vor fi daunele și dacă există vreo posibilitate nu neapărat să le eviți, cât să le depășești cu grație, într-o înțelegere mai adâncă a vieții. Și dacă poți face ceva spre a te pregăti pentru întâmpinarea lor. Pentru că nu o dată am auzit de la cei care vin la consilierea de cuplu în situații de criză că „nu ne-a învățat nimeni”.

Dacă ar fi să delimitez un spațiu al activităților de grup pe care le desfășor în cadrul seminariilor „Căsătorie cu Sens”, aș spune că ele se adresează tocmai perioadelor din afara crizelor. Perioadele de relativă liniște, în care pare că „nu sunt probleme majore”, dar „sigur, ne mai certăm și noi și mai ales ce tare mă deranjează că uită să anunțe că întârzie, iar eu îl aștept cu masa, dar știu, astea sunt normale”. Perioadele de acalmie când, preocupați de sarcinile corespunzătoare rolurilor mai presante – serviciu, copii, școală – dacă nu suntem atenți, ajungem încet, pe nesimțite, să uităm de „noi”. Momentele de pace, în care poți „învăța”, în așa fel încât să nu fie nevoie să spui „nu m-a învățat nimeni”.

Aceste seminarii sunt pentru participanți sesiuni de conștientizare a momentului la care  se află pe drumul propriei căsnicii. Sunt sesiuni de updatare. Sesiuni de reamintire a motivelor pentru care s-au căsătorit. Sunt prilejuri de a vedea că nu sunt „singurii” care trec prin ce trec. Sunt seminarii de restart. Desfășurate într-un mediu securizat și cald, în grupuri mici, întâlnirile noastre devin prilej de reafirmare a angajamentului față de persoana cu care ne-am căsătorit, de căsnincie, de iubire.

Iar în această lună, un nou seminar pentru persoane căsătorite:

Relații cu sens 24 februarie