Despre mine

Psy. M. Cristina Sturzu

Mă numesc Cristina Sturzu și sunt consilier pentru dezvoltare personală, trainer autorizat și psihoterapeut în formare (terapie sistemică de familie și cuplu).

Ca pregătire academică, mă recomandă studiile pe care le-am făcut sub îndrumarea unor oameni de excepție la Facultatea de Teologie-Asistență Socială (Univ. „Al. I. Cuza”-Iași), Master în Economie – Administrarea Afacerilor (FEEA – Iași), Master în Psihologie (Univ. „Al. I. Cuza”-Iași) – Terapii de Cuplu și Familie, Formare în Psihoterapie sistemică de familie și cuplu (Human Center, Iași) și studii doctorale în psihologie (cu cercetare în domeniul satisfacției maritale). În ce privește lucrarea duhovnicească, spirituală, am avut-o ca mentor pe maica Siluana Vlad, iar acest lucru m-a format într-o abordare a clienților din perspectiva antropologiei creștine.

Acestea sunt doar o bază pentru experiența de 10 ani în organizarea și coordonarea de seminarii în țară și în străinătate pe teme relații de cuplu și dezvoltare personală.

Lucrând individual în cuplu sau în grup, prin activitatea mea ajut oamenii să exploreze sau să depășească diverse blocaje sau situații punctuale cu care se confruntă în evoluția personală și profesională, valorificând și dezvoltând potențialul și resursele proprii.

În această lume în care nevoia de sens este foarte acută, eu vin să te ajut să-ți descoperi și să-ți urmărești sensul în diversele domenii ale vieții tale. De asemenea, perspectiva mea este sistemică. Te ajut și pe tine să te vezi nu doar ca un individ separat de ceilalți indivizi, ci ca o persoană aflată în legătură cu alte persoane, cu mediul, cu Dumnezeu.

Pasiunea mea este aceea de a fi alături de ceilalți pentru a-i ajuta în descoperirea și folosirea calităților personale, precum și a zonelor care necesită îmbunătățiri în vederea atingerii succesului, așa cum îl vede fiecare. Abilitatea mea de a privi provocările din mai multe perspective este o caracteristică ce îi ajută pe clienți să găsească sens, motivație și entuziasm în atingerea scopurilor la care au visat.

Credința de la care pornesc în abordare este aceea că viața pe care o trăim poate fi viețuită în mod intențional, asumat, spre împlinirea unei chemări pe care fiecare o avem personal. Descoperim această chemare atunci când ne regăsim și ne aliniem cu noi înșine, atunci când devenim congruenți spirit-minte-inimă.
Știu că ești important/ă, valoros/valoroasă, știu că ești esențial/ă pentru lume.
Știu că relațiile tale sunt importante și cu sens.
Știu că unele persoane, chiar dacă au știut aceste lucruri cândva, aproape că au uitat. Și atunci, ne întâlnim.

Te ajut, te învăț și sunt alături de tine, prin intermediul seminariilor, taberelor, sau în întâlniri individuale de dezvoltare personală, pentru ca tu să reușești:

  • să-ți aduci aminte că viața ta are sens
  • că meriți să fii iubit/-ă
  • că meriți să ai o relație frumoasă, armonioasă cu partenerul/-a
  • că poți avea o relație minunată cu copiii
  • să-ți regăsești și să-ți dezvolți feminitatea, dacă ești femeie
  • dacă ești bărbat, să te regăsești în masculinitatea ta
  • să te împaci cu trecutul tău și al generațiilor anterioare (perspectivă transgenerațională)
  • să deblochezi piedicile care stau în calea dezvoltării profesionale
  • să abandonezi tiparele de eșec

Mă bucur că ești și că mă faci părtașă la strălucirea ta.

Cristina Sturzu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: