Abordarea sistemică are la bază teoria generală a sistemelor (Ludwig Von Bertalanffy, 1968). Este o abordare interdisciplinară, aflată la intersecția a patru mari sisteme de coordonate: matematica, biologia, fizica și cibernetica. A fost ulterior adaptată la științele umaniste (sociologie, psihologie și psihiatrie).
Psihoterapia sistemică este fondată pe munca unor antropologi și psihologi ca Gregory Bateson, Paul Watzlawick (teoretician al comunicării) și alte personalități ale Școlii de la Palo Alto.
Principii de bază
Individul se află întotdeauna în relație cu mediul său și cu ceilalți membri ai sistemului său (familia, în mod special, dar nu doar familia). Orice sistem are tendința de a păstra lucrurile așa cum sunt, într-un anume echilibru, iar persoanele din sânul sistemului vor dezvolta strategii specifice (uneori manifestate prin simptom) pentru a menține această stare de echilibru, numită homeostazie. Strategiile de păstrare a echilibrului vor determina apariția și vor întreține simptomele, pe care abordarea sistemică le vede ca fiind mesaje. În descifrarea lor se poate descoperi atât originea lor, cât și modalitatea în care poate fi modificat contextul în care sunt semnificative.
A face o analiză sistemică a situațiilor și a problematicilor presupune a înțelege dezvoltarea persoanei în relație cu mediul său și cu contextul în care evoluează. Presupune, de asemenea, învățarea regulilor de funcționare a sistemului care poate fi, spre exemplu, familia, cuplul, fratria, colegii sau partenerii de afaceri.
Terapia sistemică
Este o terapie de scurtă durată. Se distanțează de perspectiva liniară, ce reduce analiza faptelor la o cauză unică, de tipul dacă A, atunci B (trecut traumatic, probleme intrapsihice nerezolvate etc.). Terapia sistemică încearcă să înțeleagă care este echilibrul pe care sistemul vrea să-l păstreze, pe care nu vrea să-l schimbe. Sistemul este mai mult decât suma componentelor sale. Interesul este orientat către contextul comunicării în care membrii sistemului se află în interacțiune permanentă, după anumite tipare de interacțiune. Fiecare membru al sistemului se află în legătură cu fiecare, iar o schimbare în comportamentul unuia dintre membri va produce o schimbare la toți ceilalți membri, care se vor repoziționa pentru a păstra sistemul neschimbat. În ce privește comunicarea, P. Watzlawick postulează că „nu putem să nu comunicăm”, totul este mesaj. Doar că uneori nu putem descifra pentru că există mai multe nivele ale comunicării (Bateson și grupul MRI, 1972), iar comunicarea poate fi uneori paradoxală: la un nivel se comunică ceva, iar la altul, simultan, exact opusul.
În consecință, terapia sistemică se preocupă de favorizarea creării condițiilor favorabile schimbării într-un sistem. Astfel, în loc să se centreze pe responsabilitatea individuală și să întărească sentimentul de culpabilitate, terapia sistemică permite interogarea modelelor relaționale:
- Cum sunt întrețesute relațiile?
- Cum au fost create componentele astăzi dureroase?
- Cum au apărut și cum se mențin pentru a favoriza echilibrul (homeostazia), deci pentru a preveni schimbarea?
- Care e funcția simptomului?
- Cui și la ce servește? (Ce s-ar schimba în sistem dacă acest simptom n-ar mai exista? Ce s-a schimbat deja în relația de familie, dar simptomul încearcă să facă sistemul să păstreze o dinamică anterioară?)
Această abordare terapeutică permite să cercetăm ceea ce trăiește persoana aici și acum. Identificând ce îl face azi să sufere, psihoterapeutul sistemic se apleacă spre experiențele trăite de pacientul identificat pentru a descoperi ce contribuie la ceea ce face în prezent. Astfel, eventualii factori de vulnerabilitate, de risc și de context sunt analizați împreună pentru a descoperi ce a dus la manifestarea acestei suferințe psihologice și/sau relaționale. În terapia sistemică, familia face parte din problemă, dar și din soluție.
Terapia sistemică poate fi utilizată pentru îngrijirea unor tulburări cum ar fi:
- anxietate
- depresie
- stări de stres seminficative
- depășirea unor stări de stres post-traumatice
- tulburări alimentare
- adicții
- managementul furiei
și este în mod specific recomandată pentru tratarea unor problematici relaționale, cum ar fi:
- conflicte familiale
- dispute în cuplu
- infidelitate și divorț
- trecerea la alte etape ale ciclului vieții de familie
- dificultăți profesionale
Cristina Sturzu 