Am pășit cu nerăbdare și entuzism într-o nouă tabără ce avea să mă poarte în câteva pridvoare ale liniștii. Recunosc, mă așteptam după acest titlu să avem activități cât mai puțin ”zgomotoase” și mișcătoare. Însă, abia după ce se mai zguduie pământul interior, se reașază liniștea și afli cum să intri într-un astfel de pridvor. Din prima seară, am trăit cele descrise mai sus și am dat voie să se cutremure în mine tot ce are nevoie de o astfel de mișcare. Nu-i lucru simplu deloc, însă când o ai alături pe dna Cristina, până și astfel de cutremure îți oferă o nădejde că toate-s cu folos. M-am ”dezbrăcat” rând pe rând de cele pe care le-am primit de-a lungul vieții, tipare, credințe, etichete, păreri, dureri, rumegări, sinapse. Le-am privit, le-am arătat, le-am scris, le-am pus la picioarele Domnului și le-am dat drumul. Am cules din experiența fiecarui suflet ce și-a deschis inima acestei lucrări, ne-am conectat împreună la rugăciune, reflecții, vise, natură, resurse în care nu credeam și căi pe care nu știam că putem merge. ”Dezbrăcarea sau dezgolirea” a adus cu sine o conștientizare adâncă: Eu Sunt. De aici am pornit pe cu totul o altă cale, îndrumată prin exerciții și reflecții, dând astfel voie, să se reașeze clipă de clipă, un început bun în viața mea. Început pe care l-am scris, l-am proiectat, l-am visat, l-am plamadit, l-am pictat, l-am simțit și pe care acum îl trăiesc, îl scriu, îl visez, îl simt și îl iubesc. Deși am mai trecut prin două tabere cu dna Cristina și fiecare și-a pus amprenta vizibil și faptic asupra mea, aceasta parcă le-a cuprins pe toate, parcă m-a cuprins mai pe dinăuntru și pe dinafară. De fapt, nu e un ”parcă”, ci e o realitate. Azi îmi cântă inima a bucurie pentru că eu sunt, visez, am voie, am resurse, pot, acum e veșnicia, sunt iubită, merit și mereu o iau de la început!

Tabăra acesta a fost plină de maturitate. A fost etapa culesului. Am înflorit, ne-am copt, iar acum culegem roadele lucrării interioare de până acum. Am simțit că ați simțit că suntem pregătite pentru o nouă etapă și că ne-ați încurajat puternic, pas cu pas, să vedem asta, și să nu ne blocăm singure într-o poveste care de fapt nici nu mai este despre noi, cele de acum, ci poate fi lăsată în spate, cu grație, pentru a primi ceva nou, a construi ceva nou, Acum, în Prezent. Am simțit foarte tare că ne-ați luat un fel de preș invizibil de sub picioare, ne-ați lansat în aer ca să realizăm că putem zbura, și să căpătăm încredere în zborul nostru, în puterea noastră. Să ne-o luăm în mâini, să o vedem, să o simțim. Ne-ați dat curaj, încredere, optimism. S-a creat o ancoră foarte puternică; simt că ați creat-o în primul rând dumneavoastră, dar și grupul; adică noi, fiecare fată/ femeie din grup, a contribuit la crearea ei. Dez-identificarea de roluri și aruncarea vechii povești a fost o mare mare eliberare și conștientizare a cine suntem de fapt. Am învățat că putem face echipă cu Dumnezeu, că puteam co-crea împreună cu El. Astfel, puterea de a crede că se poate și că putem visa infinit, și că ne putem dori infinit, s-a născut, sau s-a întărit.

Am pășit cu mare încredere în cea de a doua tabără organizată pentru noi. Având experiența anului trecut, în care pe nesimțite s-au atins de mine răspunsuri și clarificări ce au primit în dar schimbări mari în viața mea (curajul de a urca pe scenă și a-mi împlini visele, mutarea într-un loc de  muncă mai potrivit, începerea unui drum în psihoterapie ce părea de neatins și alte lucruri mici și mari) am așteptat cu nerăbdare o nouă sesiune.

De data aceasta însă, s-au găsit răspunsuri la întrebări ce nu aveau curajul să iasă la suprafață.

Feminitatea mea era ușor acoperită de o negură și o teamă adâncă. I-am dat voie, cu ajutorul activităților și a curajului de a mă afișa, să fie. S-a simțit bine, întreagă, curată.

Mersul din aproape în aproape al sesiunilor descoperea, întregea, încuraja.

Am văzut firescul, naturalul și m-am scuturat de vechi preconcepții care mă țintuiau pe loc. Grupul, personajele biblice, puterea lor, duhul locului și prezența vie a doamnei Cristina au făcut 3 zile cât 3 săptămâni și încă 3 ani cât să ne hrănim tulpina și să lăsăm bobocii să iasă la vremea potrivită.

Mă bucur să mă simt femeie, să fiu fiica lui Dumnezeu, să știu că sunt firești multele mele întrebări nefirești și să mă bucur că trăiesc, atât cât trăiesc.

Vă mulțumesc și vă prețuiesc!

Mulțumesc pentru aceste patru zile de transformare lăuntrică și emoțională, dar și pentru întărirea credinței mele.

Mulțumesc pentru oportunitatea de a mă însoți cu „oameni-suflet” care au pus umărul la armonizarea mea interioară.

Mulțumesc, pur și simplu!

Da, am înflorit și sper ca pe viitor să reușesc să continui acest proces.

Mulțumesc, Cristina

Mulțumesc, membre

Mulțumesc!