Sfârșitul de an vine cu parfum de gutui și de scorțișoară, invitând la momente prelungite de introspecție și reflectare.
A devenit o tradiție să vă propun să ne așezăm împreună cu o cană de ceai, un caiet (sau jurnalul anului în curs) și un instrument de scris pentru a închide ca într-o ramă imaginea anului ce urmează a se încheia. Cu bune și cu mai puțin bune, cu bucurii dar și cu dureri, încă un an în viața noastră se adaugă plin de experiențe, pudrate poate cu mai multă înțelepciune.
Deja de anul trecut am început seminariile „Cultivă-ți viziunea”, conturând ca o premisă seminarul „Cel mai bun an”.
Așa încât, iată că vă invit din nou la cele două evenimente de sfârșit de an:
Cultivă-ți viziunea (mai departe!)
Sunt ani de zile de când am pornit cu îndrăzneală pe calea împlinirii viziunii mele. Și am descoperit o viață împlinită. Poate nu am ajuns la cele nu știu câte zerouri după 1 sau la cele x apartamente care să-mi asigure venitul „pasiv”, nu mă așteaptă un Bugatti în garaj și nu merg în fiecare vacanță în croaziere de lux, nu am o imagine strălucitoare și nu adun sute de mii de participanți la evenimentele mele.
Dar, îmi place viața și am bucuria de a trăi. Și cu mult, și cu puțin.
Am încredere în resursele mele și cred că voi reuși în proiectele pe care le desfășor.
Am ajuns să lucrez ceea ce îmi place, cât îmi place, cu oameni care sunt la rândul lor o sursă de inspirație pentru mine și ajutând oamenii prin ceea ce lucrez.
Într-o lume agitată, alergând mai mult sau mai puțin haotic (unde accentul îl pun pe „alergând”) după „manifestare”, îmi permit să mă las să mă acordez la șoapta Duhului în procesul creator și să-mi acord timpul de a savura experiențele.
Deci, dacă ești cumva obosit/ă de goana după „tărâmul făgăduinței” însă vrei să-ți găsești sau să-ți îngrijești viziunea și să-ți împlinești chemarea, vino alături de mine și la acest sfârșit de an.
- Când? 27 și 28 noiembrie, orele 18.00-21.00
- Cât? 450 ron
- Unde? Str. Sf. Andrei, 42A
- Cu cine? Psihoterapeut Cristina Sturzu & alți 11 participanți la fel de dornici ca și tine!
Cel mai bun an

Da, 2023 a fost poate cel mai bun an de până acum (nu știu, vom reflecta împreună pe parcursul seminarului). Dar anul care urmează… Ei bine, anul 2024 începe nou-nouț și merită un start clar, curat, eliberat de toate atașamentele care se adaugă ca praful pe medaliile de aur.
Îmi place să mă raportez la seminarul „Cel mai bun an” ca la o „curățenie de primăvară” în care organizăm lucrurile pe care le avem și facem o sortare pe categorii: de păstrat / de dat / de aruncat. Întâlnirile pe care ți le propun în cadrul seminarului te vor ajuta să-ți evaluezi cele mai importante aspecte ale vieții tale, atât interioare (aspirații, creativitate, dezvoltare), cât și exterioare (relații, limite, manifestare)
- Când? 13 și 14 decembrie, orele 18.00-21.00
- Cât? 450 ron
- Unde? Str. Sf. Andrei, 42A
- Cu cine? Psihoterapeut Cristina Sturzu & alți 11 participanți la fel de dornici ca și tine de a se lansa către anul 2024!
