Am pășit cu nerăbdare și entuzism într-o nouă tabără ce avea să mă poarte în câteva pridvoare ale liniștii. Recunosc, mă așteptam după acest titlu să avem activități cât mai puțin ”zgomotoase” și mișcătoare. Însă, abia după ce se mai zguduie pământul interior, se reașază liniștea și afli cum să intri într-un astfel de pridvor. Din prima seară, am trăit cele descrise mai sus și am dat voie să se cutremure în mine tot ce are nevoie de o astfel de mișcare. Nu-i lucru simplu deloc, însă când o ai alături pe dna Cristina, până și astfel de cutremure îți oferă o nădejde că toate-s cu folos. M-am ”dezbrăcat” rând pe rând de cele pe care le-am primit de-a lungul vieții, tipare, credințe, etichete, păreri, dureri, rumegări, sinapse. Le-am privit, le-am arătat, le-am scris, le-am pus la picioarele Domnului și le-am dat drumul. Am cules din experiența fiecarui suflet ce și-a deschis inima acestei lucrări, ne-am conectat împreună la rugăciune, reflecții, vise, natură, resurse în care nu credeam și căi pe care nu știam că putem merge. ”Dezbrăcarea sau dezgolirea” a adus cu sine o conștientizare adâncă: Eu Sunt. De aici am pornit pe cu totul o altă cale, îndrumată prin exerciții și reflecții, dând astfel voie, să se reașeze clipă de clipă, un început bun în viața mea. Început pe care l-am scris, l-am proiectat, l-am visat, l-am plamadit, l-am pictat, l-am simțit și pe care acum îl trăiesc, îl scriu, îl visez, îl simt și îl iubesc. Deși am mai trecut prin două tabere cu dna Cristina și fiecare și-a pus amprenta vizibil și faptic asupra mea, aceasta parcă le-a cuprins pe toate, parcă m-a cuprins mai pe dinăuntru și pe dinafară. De fapt, nu e un ”parcă”, ci e o realitate. Azi îmi cântă inima a bucurie pentru că eu sunt, visez, am voie, am resurse, pot, acum e veșnicia, sunt iubită, merit și mereu o iau de la început!