Trebuie să recunosc, am primit întrebări cu privire la titlul seminarului din această vineri: Cum adică, „individualitate”? Nu intrăm într-o relație și pentru a nu mai fi singuri? Nu e normal tocmai să renunțăm la individualitatea noastră, pentru a putea fi cu celălalt? Nu ne duce acest lucru – individualitatea – spre egoism, spre lipsă de asumare a relației? M-a bucurat că s-a stârnit curiozitatea. Dar în același timp, mi-a dat de gândit. M-a pus în fața faptului că, atunci când ne imaginăm o relație, ne raportăm mai mult la perioada ei de început, când e normal să existe o anume fuziune între parteneri. Ne lăsăm cumva presetați (poate) de literatură/filme care se preocupă în special de lucrurile mai mult sau mai puțin problematice, cum ar fi, spre exemplu, felul în care s-a ajuns la o relație, caz în care filmul/cartea se termină la „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ori, alte exemple, situația în care cuplul căsătorit se confruntă cu probleme majore de tipul infertilității, bolilor grele, ajungând până la situația divorțului. De ca și cum viața ar fi constituită doar din evenimente excepționale. Și da, pentru că suntem fascinați de excepțional, undeva e firesc să căutăm (și să se producă, în consecință) astfel de creații. Dar cum se trăiește viața de zi-cu-zi, viața aceea obișnuită, în așa fel încât să-ți și placă? Care sunt resursele care o fac „interesantă” în normalitatea ei? Aici, lucrurile se împart cumva dramatic. Există cupluri care consideră că viața „se duce”, „se târâie” așa cum e. Nu ai ce să ceri mai mult: „sănătate să fie! – le auzi spunând – restul, le ducem noi”. Entuziasm? Plăcere? Satisfacția vieții? „O să ne simțim bine în concediu!”, „Ei, nu e timp de astea!”. Nu credem că am putea trăi o viață care să ne placă într-adevăr. Acesta este „normalul”. Alte cupluri, în extrema cealaltă, dacă nu mai simt excepționalul adus de persoana iubită, au tendința de a abandona relația într-un fel sau altul, dacă nu în altă relație, în literatură/cinematografie ori în problemele altora, mai grave ca ale noastre.

În subiectul zonei acesteia a normalității mai mult sau mai puțin suportabile se înscrie întâlnirea despre individualitate și apropiere pe care v-o propun pentru această zi de vineri, 14 februarie. Mai sunt câteva locuri, așa încât vă mai puteți înscrie!

Informații, aici: https://elenacristina.net/2020/02/05/seminar-despre-apropiere-si-individualitate-in-relatiile-de-cuplu/