Există dezvoltare personală pentru creștin?

Iisus Sinai

Felul în care ne raportăm la Dumnezeu ne influențează viziunea asupra vieții, modul în care trăim și pe cel în care luăm decizii. Atunci când anumite aspecte ale vieții noastre sunt în contradicție cu credința religioasă putem experimenta stări de îndoială, de frică, de vinovăție exagerată sau de inadecvare.

Religia și spiritualitatea alcătuiesc un tărâm sacru al ființei noastre în care specialiștii din domeniul psi- mai degrabă se feresc să pășească, declinându-și cu onestitate autoritatea (dar neaccesând o resursă esențială a persoanei pe care o au în față), în vreme ce mulți pseudo-învățători și guru nu se sfiesc să ducă în derizoriu o parte atât de importantă a omului aflat în căutare și să atenteze la integritatea lui spirituală, prin practici și credințe lipsite de substanță cu adevărat spirituală. Când lucrezi cu omul e nevoie să cunoști această latură a ființei sale pentru a-l putea ajuta să-și folosească toate resursele pe care le are, dar în același timp ai nevoie să păstrezi o reverență în fața tainei care se află înaintea ta.

În comunitatea științifică se face diferență între religie și spiritualitate, delimitându-se religia ca sistem de credințe referitoare la încrederea și raportarea omului la o putere superioară, organizată de obicei și instituțional, având diverse învățături și îndatoriri, în vreme ce spiritualitatea poate cuprinde religia, (omul putând să-și exprime spiritualitatea și prin religie), însă e legată mai curând de un sens mai larg al comuniunii acestuia cu natura, cu universul și chiar cu o putere superioară, dar nu neapărat.

Deși peste 80 % dintre români se declară creștin-ortodocși, și alte câteva procente se declară creștini de alte confesiuni, la nivel de trăire a asumată a credinței probabil că procentul este mult mai scăzut. Aceasta poate fi parte din explicația proliferării diverselor tipuri de pseudo-spiritualități subsumate conceptului New Age.

Nu-mi propun să fac aici o radiografie a situației religiozității/spiritualității poporului român. Ce vreau să subliniez este faptul că această lipsă de asumare conștientă a credinței duce de multe ori la confuzie și la alienare sau înstrăinare de sine.

Pentru unele persoane, credința religioasă este sursă de confort, de sens, de mântuire și desăvârșire. Ea oferă un set de norme după care acestea trăiesc, oferă sprijin în vreme de provocări ale vieții și oportunitate de a trăi în comunitate și comuniune.

Pentru alte persoane însă, credința religioasă (mai ales atunci când e înțeleasă greșit) poate fi sursă de stres, de anxietate sau de probleme în familie.

Există și situații în care credința religioasă poate fi motiv dar și premisă pentru discriminare, abuz sau persecuție.

La nivel intrapsihic, unele emoții, gânduri sau comportamente ale noastre pot intra în contradicție cu preceptele credinței religioase pe care o avem, născând frică, rușine sau furie.

La această scurtă problematizare pe care v-am propus-o mai vin cu una. Există dezvoltare personală pentru un creștin? Cum se împacă dezvoltarea personală cu cea spirituală? Dar cu viața religioasă?

Ca și creștini, dezvoltarea personală a omului este dobândirea asemănării cu Dumnezeu. Aceasta e chemarea fundamentală a vieții noastre, scopul final al venirii noastre pe lume. Nu este puțin lucru. Dar aceasta este dezvoltarea personală către care avem să tindem și aici îmi găsesc și eu chemarea. Tu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s