M-ai întrebat, îți răspund: Cum găsesc echilibrul?

O întrebare pe care am primit-o suna așa: „Îmi este greu să realizez că izvorul energiei mele pornește din relația de cuplu și că ea este cetate de scăpare dar mă strădui 🙂. Uneori îmi pare că și fac prea multă cetate de scăpare din relație, adică toate ale mele le povestesc soțului și îl…

A fi prezent în provocare

În aceste vremuri de încercare în care suntem îndemnați să stăm mai mult pe acasă, multe conflicte familiale pe care le evitam de obicei poate ieșind în lume (la mall, sală) s-ar putea să se manifeste acum mai pregnant. Timp cu noi, timp de confruntare a unor sentimente mai profunde, frustrări, dezamăgire etc. pe care…

Individualitate, adică egoism?

  Trebuie să recunosc, am primit întrebări cu privire la titlul seminarului din această vineri: Cum adică, „individualitate”? Nu intrăm într-o relație și pentru a nu mai fi singuri? Nu e normal tocmai să renunțăm la individualitatea noastră, pentru a putea fi cu celălalt? Nu ne duce acest lucru – individualitatea – spre egoism, spre…

Seminar: Despre apropiere și individualitate în relațiile de cuplu

Seminar „Relații cu sens” 1/2020 Despre apropiere și individualitate în relațiile de cuplu ––––––––––– „Şi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape, Căci coloanele templului înălţate-s la anume distanţă, Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.” (Khalil Gibran) Ne-am dorit relația ideală. Așa părea, inițial. Încet, încet, parcă am început să…

Seminar: Încărcătura invizibilă a schimbării

Benjamin Franklin spunea că moartea și taxele sunt singurele despre care se poate afirma că sunt sigure. Însă, la fel de sigură este schimbarea. O realitate atât de comună și cunoscută, dar care (încă) te sperie, iar această frică te împiedică să evoluezi, să atingi un anume nivel de performanță sau o relație așa cum…

Invitație la recuperare

2019 se apropie de final. Pe an ce trece, atenția la ce fac cu timpul pe care îl am la dispoziție pe această lume crește. Poate că lucrurile pe care le fac nu se schimbă în mod spectaculos. A le stăpâni însă, adică a le asuma, împropria, a primi că sunt rezultatele alegerilor pe care…

Seminar: Cel mai bun an

Sfârșitul de an este o perioadă de bilanț, de apreciere și de asumare. Dar e și timpul de lansare către un nou început. În acest seminar, vom pregăti împreună debutul anului ce vine. În consecință întâlnirile pe care ți le propun sunt gândite să te ajute să-ți structurezi clar cele mai importante aspecte ale vieții…

O tabără de înflorire

Tabăra „Dimensiunile ființei” îi invită pe participanți să se conecteze cu sine, cu ceilalți și cu Dumnezeu, într-o aliniere a minții și a inimii. Tabăra acestei veri 2.0, s-a desfășurat sub numele „Înflorire” și a pornit inițial ca o provocare pentru mine: o prietenă mi-a spus „anul acesta să faci o tabără despre ce vrei…